Prajitura cu mascarpone este gata in doar 10 minute

77220
Prajitura cu mascarpone
Prajitura cu mascarpone

O rețetă rapidă pentru prăjitura cu mascarpone, pregătită în 10 minute și fără coacere – un desert ușor de făcut din doar 5 ingrediente. Această prăjitură de casă este extrem de delicioasă și revigorantă, perfectă pentru a satisface pofta de dulce.

Iată ce ingrediente ai nevoie:

  • 660 ml smântână lichidă pentru frișcă cu minimum 30% grăsime;
  • 500 g brânză mascarpone;
  • 2 linguri zahăr pudră;
  • 1 plic zahăr vanilat;
  • aproximativ 400 g biscuiți piscot.

Pregătirea prajiturii pas cu pas:

  1. Într-un bol, bate bine smântâna lichidă.
  2. Treptat, adaugă zahărul pudră și zahărul vanilat.
  3. Incorporă brânza mascarpone.
  4. Tapetează o tavă cu hârtie de copt, de dimensiunea 24 x 28 cm. Așază un strat de biscuiți piscot, unul lângă altul, pe fundul tavii. Distribuie uniform jumătate din crema cu mascarpone. Continuă cu un nou strat de biscuiți, apoi împarte restul de cremă. Adaugă un ultim strat de biscuiți și, opțional, decorează cu ciocolată albă dată prin răzătoare.
  5. Important: Înainte de a porționa, lasă prăjitura la frigider pentru cel puțin 3 ore.

Pentru a face prăjitura mai delicioasă dar in acelasi timp si mai sanatoasa, poți folosi biscuiți piscot făcuți în casă. Iată și rețeta pentru piscoturi:

Ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 5 ouă
  • 130 g zahăr
  • esență de vanilie
  • 1/2 linguriță zeamă de lămâie
  • 120 g făină
  • 40 g zahăr pudră

Modul de preparare piscoturi de casa:

  1. Sepără ouăle și bate albușurile cu zeamă de lămâie până devin spumoase, adăugând treptat jumătate din cantitatea de zahăr. Bate albușurile până când devin strălucitoare și își mențin forma când ridici telul.
  2. Mixează gălbenușurile cu restul de zahăr și esența de vanilie pentru 7-8 minute, până obții o cremă galbenă deschisă. Crema de gălbenușuri trebuie să curgă când o ridici cu lingura, dar să lase urme pentru câteva secunde când cade în restul compoziției. Combina albușurile cu gălbenușurile și adaugă făina cernută peste amestec, continuând să amesteci de jos în sus.
  3. Pune aluatul omogenizat într-un pos pentru decorat, cu vârf mare, rotund, și formează piscoturi egale, de aproximativ 7-8 cm lungime, pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Presară zahăr pudră peste piscoturi și coace-le în cuptor timp de 10-12 minute sau până când devin aurii. Lasă piscoturile să se răcească 2-3 minute, apoi scoate-le din tavă cu ajutorul unei spatule sau a unui cuțit.

Sfaturi utile:

✽ Pentru a obține piscoturi egale, poți trasa câteva linii drepte pe hârtia de copt pentru a-ți ghida formarea lor.

✽ Ideal este să consumi piscoturile în maxim 1-2 zile de la pregătire pentru a te bucura de prospețimea lor. Dacă nu le poți consuma în acest interval, poți congela piscoturile într-un recipient etanș pentru până la 30 de zile.