Vrei sa iti surprinzi musafirii cu o prajitura gustoasa pe care nu au incercat-o cu siguranta pana acum ? Iata o reteta de la o celebra cofetarie din tara noastra.Descoperă cum se prepară delicioasa prăjitură :
Ingrediente:
Blatul:
- 12 albușuri
- 1 cană și jumătate de zahăr (375 g)
- 1 cană și jumătate de făină (măsuri folosind aceeași cană)
- 1 praf de copt
- 200 g miez de nucă
- 2 foi de napolitană (pachet mare)
Pentru Crema:
- 12 galbenusuri
- o cana si jumatate de zahar (375 g)
- 5 linguri de apa
- 3 sau 4 pliculete zahar vanilat
- 1 si jumatate de pachet demargarina .
Mod de preparare:
- Coace miezul de nucă în cuptor și sfărâmă-i puțin. Mixează albușurile până obții spumă, adaugă treptat zahărul și continuă să mixezi până formează o bezea consistentă care nu cade de pe paletele mixerului. Adaugă miezul de nucă sfărâmat, făina amestecată cu praful de copt și încorporează ușor cu o lingură de lemn, amestecând de jos în sus. Toarnă compoziția într-o tavă pregătită anterior. Dimensiunea tavii interioare este de 34/23 cm. Nivelează ușor pentru a nu elimina aerul din albușuri și coace în cuptorul preîncălzit.
- Într-un vas pentru cremă, pune gălbenușurile și mixează-le cu zahărul până obții o compoziție asemănătoare smântânii. Adaugă apă, mixează puțin, apoi așează vasul la bain-marie și continuă amestecarea cu un tel până obții o cremă consistentă. Adaugă zahărul vanilat, amestecă și lasă la răcit. Când crema este aproape rece, amestecă margarina la temperatura camerei.
Asamblare prajiturei:
Alternează straturile astfel: foaie de napolitană, cremă, blat, cremă, foaie de napolitană. După ce ai asamblat prăjitura, las-o în frigider timp de aproximativ 2 ore. Atunci când așezi crema pe foaia de bază, folosește mai puțină cremă, deoarece blatul cu nucă este greu. Savurează această delicatesă! Poftă bună si spor la gatit!