Pentru a realiza aceast tort de nuca savuros, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
Ingrediente pentru aluat:
- 6 ouă (albușuri)
- 6 linguri de zahăr
- 4 linguri de făină
- 1 linguriță de bicarbonat de sodiu stins cu lapte fierbinte sau zeamă de lămâie
- 10 linguri de nucă măcinată
Ingrediente pentru cremă:
- 6 gălbenușuri
- 120 g unt moale (80% grăsime)
- 120 g zahăr pudră
- esență de vanilie
- 2 linguri de nucă măcinată
Ingrediente pentru sirop :
- 200 ml apă
- 5 linguri de zahăr
- esență de vanilie
Ingrediente pentru glazură :
- 100 g ciocolată de uz casnic
- 2 linguri de ulei
Timp de preparare: sub 120 de minute (mai puțin de 2 ore)
Pasul 1: Prepararea aluatului
Se bat albușurile spumă tare, adăugând treptat câte o lingură de zahăr și mixând până când se obține o spumă lucioasă. Se adaugă apoi treptat făina și bicarbonatul stins, amestecând ușor de jos în sus, pentru a păstra aerul în compoziție. La final, se incorporează nucile măcinate.
Aluatul se toarnă într-o tavă rotundă (cu diametrul de 20 cm) unsă cu unt și tapetată cu făină. Se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și se coace până când trece testul cu scobitoarea. Se scoate și se lasă să se răcească pe un grătar.
Pasul 2: Prepararea cremei
Cele 6 gălbenușuri se bat cu zahărul pudră pe baie de aburi, amestecând în mod constant. După ce încep să se îngroașe, se înlătură de pe foc și se lasă să se răcească. Untul moale se mixează bine și se amestecă cu gălbenușurile răcite. Se adaugă esența de vanilie și cele două linguri de nucă măcinată.
Pasul 3: Prepararea siropului
Se fierbe apa cu zahărul până când zahărul se topește complet, apoi se adaugă esența de vanilie și se înlătură de pe foc.
Pasul 4: Prepararea glazurii
Ciocolata se topește împreună cu uleiul la bain-marie. Blatul răcit se taie în 3 părți, se însiropează și se umple cu cremă, după care se acoperă cu glazură.
Poftă bună si spor la gatit reteta de tort de casa cu nuca.